Categorisit la STUPID STUFF
Stiu ca blog-ul asta e lipsit de sentimente si de coerenta.
Avem nevoie de muzica sa ne revenim.
Eu am nevoie de muzica sa-mi regasesc directia, sau macar sa reusesc sa nu ma mai clatin la fiecare pas pe care il fac.
Poate am nevoie de mai mult decat muzica, dar sunt o superba femeie de cariera a secolului 21. si nu voi recunoaste niciodata ca am nevoie de ceva, ca mi-e rau si greata, ca m-am saturat pana peste cap de tampeniile, de neputinta si de minciunile tale.
Deci nu, nu am nevoie de nimic, sunt ok, uite, sunt puternica si neafectata.
Nu, nu m-au impresionat mesajele si telefoanele tale.
Da, am fost perfect capabila sa le ignor.
Nu, sa nu vii dupa mine sa ma cauti, sa te postezi in fata casei mele si sa-mi urli ca ma iubesti de sa se auda pana la etajul 3, nu vreau sa ne prefacem ca exista povesti in genul Pretty Woman, pentru ca nu exista.
Nu, sa nu ma mai suni, nu pentru ca m-ar afecta in vreun fel, ti-as mai iubi macar vreun fir de par, sau pentru ca as muri de dorul tau.
Da, repet, sunt bine, uite, respir, fumez, beau Cola, am muzica, am un fotoliu comod pe care stau acum si intentionez sa-mi mai cumpar azi inca o poseta (a ensh’pea) si ai sa vezi, am sa ma simt si mai bine.
In concluzie… Life is good, Music is my boyfriend, You’re a fuckin’ bastard, I breathe.
Categorisit la Rosu...Aprins
“I am sure of having been loved in the most mysterious of domains, my own.
The
language of my love does not belong to human language, my human body does not touch the flesh
of my love.
My amorous imagination has always been constant and high enough so that nothing
could attempt to convince me of error.”
” alo, domnu’, cat e gramu’ de iubire online?”
“doi bani.”
“ok, dati-mi si mie un gram, sa ma spal cu el pe cap.”
U.: honey, well, un scurt monolog inainte de somn, adica un spici, , ca nu pot sa dorm pana nu iti spun ce am de zis: adica nu stiu cum sa spun sa nu para un monolog dement, dar trebuie sa-ti spun urmatoarele:
stiu ca iti imaginezi ca ar trebui sa vina si asa o scurta razbunare, si ca acum ar fi sa fie randul tau sa fi cel sedus si abandonat, stiu ca te tot gandesti ca tot ceea ce fac eu este opera unei fetite rasfatate si ca tu vorbesti cat se poate de serios si eu doar te aprob, in mare parte, adica imi imaginez ca iti imaginezi diverse, ca doar te cunosc. De-aia nu vreau sa plecam de pe un drum gresit si simt nevoia sa-ti mai spun inca o data ca totul este cat se poate de real si eu chiar cred fiecare cuvant pe care ti-l spun, nu o spun doar de impresie artistica.
Intradevar am nevoie de literatura in viata mea, stii bine, dar tu, ca fiinta si barbat intreci orice asteptare asa ca…te iubesc si noapte buna, si…
P.S.- nu am scris sub efectul dulce anestezic al alcoolului, sunt treaza.
Q. : draga mea iubita care acuma dormi cu obrajorii tai fierbinti pe perna si cu curutzul ala rece dezvelit in asteptarea mea…eu, recunosc faptul ca uneori ma bate cate-un gand de-asta cum ca ai vrea sa te razbuni, dar scutur repede din cap si-mi trece…si asta nu pentru ca am eu imaginatia bogata, ci pentru ca apari tu imediat de nicaieri si imi amintesti ca ma iubesti si ca ma vrei in toate formele (fiert, prajit, copt, expandat, pane, murat, sherbetizat, etc) si recunosc…uneori nici mie nu-mi vine sa cred ca ma cert singur cand mai intorc capul dupa cate vreo minora pe strada, dar, baby, crede-ma ca si tu ai face-o, sau mai bine zis tu mi-ai arata-o…in fine…acum cand veneam spre casa, obosit de toate glumele proaste ale altora si de problemele de peste zi si ma gandeam cat de incredibila si de frumoasa e toata povestea asta a noastra…asa cum e ea…pentru multi virtuala si imposibila, pentru noi simpla si mereu proaspata………… totul are sa fie bine intr-o zi…
Categorisit la STUPID STUFF
E weekend. Doamne, ajuta-ma la cat mai multe clipe de stat la orizontala in pat cu ochii semi-mijiti in tavan si cu mintea plecata la mama dracu ratacind.
Atata mi-am dorit pe ziua de azi. Sa vezi in schimb cu ce m-am ales.
Ora 8. Ma suna mama sa duc bunica la tara, la alt mama dracu cu masina MEA. Mamele si orgasmele multiple nu se pot refuza, asta e clar. Ma echipez de show. Sa trecem rapid in revista temerile mele majore de la volan pe un traseu pe care nu am mai fost niciodata in conditiile in care conduc de o luna si nu stiu sa merg decat in doua directii si acasa, si pe deasupra stiam ca drumul la tara e un fel de under-country-level? Nu, mai bine nu.
Bun, ajung la mama, imi postez pe bot cel mai superb zambet al meu, ala cu care fac bani de fapt, la job, ca asta e cea mai importanta parte a jobului meu, sa zambesc suav si irezistibil indiferent de conditii, de situatie, indiferent daca imi rezista coafura sau nu, daca imi vine sa zbier sau nu, nobody cares. Cum ziceam, ajung la mama, pentru inceput blochez un garaj, vine omu’, nu are loc de mine, io nu am unde sa ma duc, zambesc frumos, gesticulez ca o zeita a sofatului, ca dom’le, ai putina rabdare, bag bunica in eigekeikei si plec, coafura rezista, omul asteapta ca un motan crizat, bagam bagajele, bagam bunica si plecam. Incidente zero. Depasiri zero. Cai trozniti zero. Murit motor zero. Matze in pericol de moarte zero. Toate bune si frumoase. Livram bunica la adresa. Stam juma de ora, ne martafoim pe-acolo io si mama, gata, incep sa fac semne, ca ma grabesc, am de spalat, de gatit, de sters prafuri, indes la greu vrajeli menite sa ma bage cat mai repede in pat, stiam si ca azi e meci si ca voi fi singura acasa, inca un motiv sa ma grabesc in cuib.
Bun, plecam, in drumul spre casa, ce fac? Ce fac? Lovesc bineinteles bunatate de Eigeikeikei. Trebuia sa se intample si asta odata, toata lumea era socata. Cum, mai, tu? Nici o zgarietura? Nu ai luat nici o bordura, nimic? Ei bine, am facut-o. Ies de pe drumul de country, tre sa o iau la dreapta, am stop, vad ca drumul e proaspat renovat si arata ca un rahat, eram intr-o rampa in stopul ala de nu vedeam de fapt nimica in fata ochilor, imi scot capul pe geam, ma uit ca o martafoaie atotstiutoare si suprema ce sunt, pare-mi-se, nu vine nimica, apas acceleratia, eigeikeikei nu se urneste din drum, o mai apas odata, pana jos, plecam de pe loc, cu mare greutate, trag de volan dreapta si iau curba, moment in care se aude o bubuitura de parca m-ar fi impuscat pe mine cineva, parca m-a durut si fizic dracului, ca am simtit ca innebunesc pe loc, fac trei pasi cu masina, mi se pare ca se ineaca, trag pe dreapta, pornesc avarii, opresc motorul, ma dau jos sa vad ce dracu am facut, mama e panicata, io la fel, da imediat panica mi se transforma in niste draci teribili. Dom’le, io am urcat de fapt un mini deal abrupt, pe un drum national, facut de imbecilii aia de la drumuri, asa ca sa fie clar, nu e vina mea, nu aveam in ce alta directie sa o iau, decat escaladand, in mama saraciei, azi si maine. Asa ca, ce era sa fac, ma pun pentru moment sa injur de mama focului, ca la usa lui Eigeikeikei, care eram convinsa in momentul ala ca nu va mai pleca de pe loc in veci. Trec niste babute pe ulita, ma aud boscorodind, blestemand si isterizandu-ma in termeni incredibil de scarbosi, le aud soptind ceva de tineretul depravat din ziua de azi si de apocalipsa, imi vine sa ma dau cu capul de eigeikeikei, trece un mosulic, zambeste ingaduitor, don-soara zice, o gramada au patit-o la curba asta, ce sa facem? Asa e in Romanica. Merci nenea, ma consolezi si tu in draci, ma urc inapoi in eigeikeikei, pornesc si plecam de pe loc, mi-s inca distrusa si ma uit mereu in retrovizoare sa vad daca nu curge ceva sau nu iasa fum. Ajungem si acasa, nu sunt semne de incendiu, nu curge nimic din eigekeikei, livrez mama la domiciliu, e ora 4, iara ma scuz, fumez o tigara si plec, nu mai am timp sa stau, e sambata, etc, etc. Plec si ajung la mine in zona, ma duc la boutique, ca asa e moda, sa cumpar diverse chestii de care de fapt nici nu am nevoie in fiecare zi. Parchez masina la 5 min de casa. O incui. Termin treburile, vin incarcata cu o mie de prostii, abia reusesc sa bag cheile sa o descui, si cand colo? Sa vezi surpriza, eigeikeikei s-a crizat atat de mult pentru ceea ce i-am facut azi, incat si-a crapat singur contactul de la usa, nu mai pot sa o descui nici de-al dracului, e moarta. Simt cum ma ia cu ameteli, asta e sigur blestemul lui Tutankamon pe capul meu. Stau in soare in fata lui eigekeikei, am strampi negri si fustita gogosar scurta, trei plase full in mana si o cheie de masina frigida. Cum dracu e posibil sa mi se intample asa ceva? Brusc realizez ca de fapt dezastrul e mult mai mare. Am in masina si telefon, si chei de acasa si acte si poseta si sprey parlizant, in caz ca mi s-ar intampla ceva, asa ca ma pun sa rad singura in strada, e capatul. Trece un barbat pe strada. Alo domnu’, va pricepeti la masini? Sta si se uita la mine ca la ultima martafoaie scapata de la balamuc si ii si dau intr-o oarecare masura dreptate. Vede semnul de incepator in geam si ranjeste ironic: Da ce domnisoara, nu mai puteti sa iesiti din parcare? Ii explic dand semne de indignare deja cum sta treaba si cand colo ce sa vezi? ma sfatuieste sa las plasele jos si sa caut ceva solid sa sparg un geam, ca alta sansa nu mai am, il privesc cu o ura cretinoida, omul asta binevoitor stie ca-mi cere practic sa-i sparg la eigeikeikei capul? NU, niciodata, mai bine o las aici pe veci, da nu ma ating de nici un fir de par din capul lui eigekeikei. Imi iau catrafusele, vin acasa, urc sus, sun la vecinu-miu, ca printr-o minune e treaz si nu mort de beat, ii zic: ia toate surubelnitele din casa pe care le ai si hai sa mergem, zice, unde? Io: Sa spargem o masina.
Dupa 4 ore de stat in soare cu enspe surubelnite si spacluri si sarmeturi, am reusit in sincron si io si vecinu-miu sa ridicam ambele tumburuse de la usi si sa le deschidem. Eigeikeikei zace distrus, descuiat in fata casei. Am vazut in sfarsit si ce a patit in marele soc din deal. Are partea dreapta de jos din tabla indoita la modul serios. Pariez ca dupa experienta de azi, exact asa cum simt si eu, nici Eigeikeikei nu mai suporta sa traiasca in tara asta.
Postez mai jos, piesa preferata a lui in momente de criza. Sa nu aud comentarii in legatura cu ea. Are gusturi mai ciudate, seamana pe stapana.
Io pana una alta, ma duc sa ma intind in pat sa fac ce mi-am propus azi dimineata. Mai am exact o ora de liniste, deja a sunat sa-mi spuna ca-i este foame.
Categorisit la STUPID STUFF
“De cate ori te-ntreb ce mai faci, tu-mi spui cam asa: Crede-ma, este inefabila constientizarea unui fapt inavuabil si pregnant luctuoasa proximitatea unui caracter exuviabil si chiar patetica entropia discursului pregatit in prealabil.”
aha, asa o fi… iar pe de alta parte, apar si io, mica, scalambaiata, impiedicata, eterna sleompatura cu gandurile in aer, pierduta printre cartile si citatele si cuvintele altora, minuscula Penelopa rabdatoare, nici nu mai stiu ce sau pe cine dracu astept de fapt…da, stau atata de cuminte, nemiscata, neafectata de nimic altceva din jurul meu, incat nici cu spaclul nu as putea fi dezlipita, conectata la aceasta sursa de inteligenta/imbecilitate/internet/ce-o mai fi, in fotoliul meu fluffy (jur ca nu e roz) de-aici de-acasa, incat ma pufneste si pe mine un ras din-ala isteric din timp in timp. Ce fiinta amuzanta mai sunt si eu pentru sine-mi cateodata!
Cred ca am sa ma opresc cu dependenta asta stupida care nu mi-a adus absolut nimic din ce ar putea fi atins cu macar un deget si in rest doar dezamagiri crase din partea ta, so…the next song goes to…me, iar Premiul pentru Zmeurica de Aur goes to you, my love, asta pentru ca ti-ai jucat incredibil de prost rolul de data asta, o stim amandoi prea bine.
