Pretty In Scarlet

…nu se mai simtea decat linistea din florile actorului…

Se facea ca eram cu el sub o plapuma.

Eram imbracata cu tricoul Paris, t’em moi [forever], chiloti gri si sosetele galbene. El era langa mine. Stiam asta, pentru ca il simteam cum respira langa mine si prin pielea mea. Por in por. Nerv in nerv. Sange din sangele lui Sorescu. Poveste din povestea tarfelor mele triste. Thema und Rhema. Sincron. Incercam din rasputeri sa-mi amintesc daca sunt eu, Helena, din povestea noastra de iubire, aia despre never-ending, sau nu. Bai, deci cateodata te confund. Pai cu cine, honey?

Cu tine sau cu oricine altcineva ca tine, stii piesa…Adica iubesc din oficiu orice barbat care se exprima undeva la limita incoerentei mele. Catodata ma doare teribil, cand inteleg ca nu am ce sa-ti dau mai mult. Dincolo de cuvinte. Dincolo de ziua de azi. In rastimpuri intelegi si tu cruda realitate. Si atunci ma parasesti. Uneori ma apuca din senin o pofta grozava de injurat. Dumnezeii tai de viata.

Nu fi prostuta, baby. Nu am sa te parasesc niciodata. Te iubesc caineste. Como un perro.

Nu fi bou, honey. M-ai parasit de zeci de ori.

Hai sa ne batem cu perne, baby. Mi-ar parea rau sa fi batut drumul pana la mine degeaba.

Si ne-am batut cu perne. Ca doi plozi tembeli.

Hai sa ne sarutam french ore in sir.

Si ne-am sarutat french pana m-a usturat.

Hai sa bem Cola. Eu din gura ta, tu din a mea.

Si am baut Cola.

Hai sa ne lipim unul de celalalt si sa ne gandim la castelele de gheata pe care mi le construiesti.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Si s-a lipit atat de tare de mine, incat pentru cateva clipe mi-a trecut prin cap, ca el este un barbat real pe care se poate pune degetul. Ca as putea sa-l iubesc si de partea cealalta a zidurilor. Dar l-am tras si mai tare inspre in-mine si am alungat gandul.  Eu asa fac de cate ori am cea mai mica senzatia ca as putea fi si vulnerabila. Alung.

……………………………………………………………………………………..

Se facea ca eram unul si acelasi. Una si aceeasi minciuna.  Pe aceeasi scena. Bai, eu cand am zis ca oamenii sunt toti urati, am mintit. Noi doi nu avem cum sa fim urati. Nu ma mai intreba de ce, ca iti zic acum. Pentru ca suntem perfecti, in pula mea, baby-you-know-how-I-feel. I think I wanna fuck you again…hard-core.

Bai, deci eu sunt ori tampita ori geniala. Nu am alte optiuni. Asa ca, ne tineam de mana. Eu ma multumesc din capul locului, daca esti in dreapta mea si ma apuci de mana exact in momentul in care vezi ca incep sa ma impiedic la modul penibil. Deci eram pe o scena. Tu erai barbat, eu raza de soare. Pai de ce, baby? Pai pentru ca straluceam, de-aia. Ok.

Sugar, hai sa ne inclinam ceremonios. Oamenii asteapta sa le dam finalul. Ei vor vedea cat de frumosi si timizi suntem. Se vor minuna in draci ca mai exista pe planeta asta de rahat doi oameni care se iubesc. Dupa-aia noi doi vom sta drepti in fata lor si ei ne vor aplauda.

………………………………………………………………………………………….

Asa ca eu, Helena, femeia care te iubeste din spatele zidurilor, si el, Quentin, actorul care imi joaca cel mai bine personajele…ne-am inclinat… si le-am dat ce asteptau de prea mult timp…

…se spune ca…
atunci cand murim
sau cand trecem
printr-o incercare grea
cu totii parcurgem
cinci etape ale suferintei.
Intai este negarea…

Semnele vitale scad. Aduceti imediat defibrilatorul. Ventilati.

Liber !

- Fa-i înca o injectie cu calciu.

Pentru cã
pierderea este de neimaginat.
Nu ne vine sa credem ca e adevãrat.

- Liber !

Suntem revoltati de toti cei din jur,
de cei care au supravietuit,
de noi insine.

I s-a oprit inima.

Apoi ne targuim…

O pierdem.

Fir-ar sa fie, Helena!
Haide ! Traieste !

Tensiunea intracraniana e 30.

E prea târziu pentru steroizi ?

Cerem indurare, imploram!

Am da tot ce avem,
ne-am da si sufletele…
pentru încã o zi pe pamant.

Helena, ma auzi ?
Uita-te la mine !Fir-ar sa fie !

Cand tocmeala a dat gres
si nu mai avem putere nici sa ne revoltam,
ne cuprinde depresia,
deznadejdea,
pana cand suntem siliti sa acceptam
ca am facut tot ce ne statea în putinta.

O pierdem.

Depunem armele
si intram în faza de acceptare…

…………………………………………………………………………………….

Nu se mai simtea decat linistea din actorul florilor.

Daca as  fi fost vreo floare, mi-as fi dorit sa fiu cires.

Pai de ce, baby?

Ca sa ma scutur pe tine, sa ma imprastii pe-josul tau, tontule. Ti-as ninge cu flori, honey.  Da, stiu ca m-ai calca in picioare imediat dupa… climax. Dar m-am obisnuit deja, la urma urmei îmi amintesc perfect ziua când cele sapte mame ale mele m-au nascut. La urma urmei, primavara e un anotimp sau doar un cliseu?

Io daca as fost un  flor…

…rasete de sub plapuma.

Bai, deci radeam ca ne iubim sau ca suntem fucked up si adoram chestia asta?

…………………………………………………………………………………………

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

………………………………………………………………………………………….

Am pus mana pe telefon.

Alo, psiholoaga vietii mele?

Da

Haidem repede in mall.

Helena, s-a intamplat ceva? Tot in tren suntem?

Tot.  Adica, nu… inca nu. Dar se va intampla. Mi se zbate ochiul drept. Inevitabilul. Adica nu stiu cum sa ma sterg de pe fata planetei mai repede, nu stiu cum sa conjug/reneg verbul a iubi la diateza a treia imparisilabica, modul ablativ, persoana a intaia… mai repede. Nu stiu cum sa-mi bag mai repede cuvintele intr-o poseta, da, in aia neagra cu franjuri, si sa ma duc la dracu in praznic. Sugar, trebuie sa ma inveti azi sa fug. Adica, vine, el vine. Intelege-ma, nu e timp de pierdut. Nu azi. Mai am exact cinci ore.

………………………………………………………………………………………………………..

Ne-am intalnit asadar in mall. Eu. Light Blue. Pe o raza de 2 km. Tocuri de cinsh’pe, maiou negru de satin, ruj rosu, fusta rosie, rosu aprins… Tafta. Sau tarfa. Nu-mi amintesc exact. Dedesubt hiberbola dantelei negre. Deci tarfa. Mutra relativ neutra. Adica nu plangeam. Nu inca.

Barman. Nu, nu te vreau azi. Mi-e lene. Sau lehamite. Un Cola. Si baga baby, tot ce ai peste 35 de grade, on top of it.

Individul se uita la mine ca si cum nu ne-am fi iubit niciodata pana acum.

Ce bou.

Doriti alcool?

Da, doresc tot alcoolul pe care il ai in momentul asta pe stoc.

Pleaca. Zambeste neted. Nici o asperitate pe creier. Asa te vreau, baby.

Nu mai incerca vreodata sa fi spiritual si genial si cald, daca nu-mi esti in momentul ala in dreapta. Nu ma mai face sa plang, daca nu esti langa mine cu un Zewa Softis Menthol in mana. Pentru ca merit si sunt sensibila, in pula mea. Nu mai incerca sa iubesti vreun episod din mine, daca nu stii sa digeri tot. Adica, ai vrea sa fiu eu Helena, tot-restul-vietii-tale?

Vine psiholoaga.

Helena, my love, respira, reconsidera, calculeaza, gandeste. Ce-ti doresti de la ziua de azi?

Vreau sa fie urat si previzibil. Vreau sa fiu frigida si vreau sa ma plictiseasca in asemenea hal, incat sa-i trag elegant un sut in cur si sa-i spun ca are tren la 5 a.m. Vreau sa ma conving ca sunt o capra oarba indragostita de o metafora. Vreau un fluture. Imi plac fluturii. Mi-as fi pus si unul pe cur, daca nu si-ar fi pus restul pitzipoancelor din lume unul inaintea mea. Asa ca eu mi-am scris poezia pe mine. Inca nu am gasit nici un mijloc sa-mi scriu si muzica pe mine, dar va urma some day, cand voi fi mai inteleapta.

Si altceva ce mai vrei?

Pai…este alegoric de simplu…vreau totul.

……………………………………………………………………………………………………..

Stau intr-o gara. Again. You’re tearing me apart/Crushing me inside/You used to lift me up/Now you get me down/If I Was to walk away/From you my love/Could I laugh again ?…Without your love/You’re tearing me apart/With you close by/You’re crushing me inside.

Garile. Pai, ce sa-ti zic? Ca mi-a fost frica sa stau sa te astept pe peron ca in filme, pentru ca mi-a fost frica de boschetari? Ca sunt mica, fricoasa si inspaimantata la singurul gand ca ai putea fi mai bun decat cuvintele noastre, pe care le consideram pana azi perfecte?

Trenul intarzie o ora. Nici o problema. Se bea Cola.

Stau de o ora jumate in gara si privesc un panou.  Asa priveam inainte o adresa de email. Dadeam refresh. Hei, tu…da tu, bai idioato din gara pizdii masii. Da refresh.

Trenul ajunge in gara, pentru ca vad zeci de oameni cum trec pe langa mine de mana cu alti oameni.

Oare cati oameni stau astazi inspaimantati intr-o gara ca mine asteptand o concluzie, un final, o fantoma?

Ma privesc. Sunt cea mai banala fiinta de sex feminin care a stat vreodata intr-o gara asteptand un final. Am blugii cei  mai terfeliti din lume, tricoul cu Paris, t’em moi, sosete galbene, chiloti gri si caciula rosie, de-mi acopera neuronii. In totalitate.

Il recunosc. Dupa miros. Portocale? Mandarine? Craciun? Scortisoara? Cirese? Light Blue?

Bullshit.

Miroase a mine. Bai, deci il simt de la o posta. Imi zambesc mie insami. De-a Oscarul.  Dragi cititori, bai, deci v-am mai zis ca sunt atipica. Ar fi trebuit sa fiu fericita, implinita, intreaga ca un personaj literar perfect, azvarlit intr-un context ce doare, daca incerci sa citesti printre cuvinte. In schimb, mie imi dau lacrimile. Rotunde ca cercul in care ne invartim ca hamsterii perfecti. Oare exista vreo satisfactie dincolo de un peron de tren pe care paseste barbatul pe care il iubesti, proasto?

Toata gara se umple brusc de povestile noastre. Chimia devine maica-mea pe care nu am avut-o niciodata. Matematica e certitudine. Taica-miu care m-a scos din sarite ani la rand devine irelevant. Nu mai simt nevoia animalica de a-l ucide. Cel mintit de acasa devine irelevant. Nu mai simt nevoia egoista de a-i explica cine sunt si ce simt in noptile in care ne tinem in brate ca doi straini perfect incadrati in timp si in spatiu. Intr-unul atemporal, desigur.  Sentimente transcrise caligrafic de mana devin simple tarfe intr-un bordel inchis din cauza crizei.

Deci vine la mine. Nu s-a uitat nici macar pentru o singura secunda in alta directie. Ma ia de mana. Ma saruta apasat pe ambii obraji.

Nu. Deci nu-mi revin. Hai, te rog, spune-mi ca e duminica si ca nu m-am trezit inca.

Stam la semafor. Ma priveste. Isi incovriga duios degetele printre ale mele. Simt cum rosesc. Pai de ce, baby? Pai, pentru ca asa mi se intampla de cate ori ma simt dureros de femeie. Nu ma baga in seama.

Il bag in Eigeikeikei. Nu-mi vine sa cred ca ai venit, ii spun, si simt nodul dureros din gat cum se formeaza. Si el, matematic.

Ma apuca de barbie. Cum poti sa ai mana pe barbia mea, care tremura, atat de fin conturata? Bai, de ce trebuie sa ai cele mai frumoase maini din lume? Il privesc. Cum poti sa ai buzele atat de egale, mintea atat de perfecta si vocalele atat de pure? De ce nu poti sa fi un idiot? Cum poti sa ai doi ochi perfect curati care m-au privit de mii se ori si totusi pentru intaia oara? Trebuia sa porti si tu un nume. De fluture.

Nu pot sa cred ca ai venit. Nu am crezut niciodata ca existi cu adevarat.

Pai de ce, baby? Trebuia sa vin. Stii bine.

Si ma saruta. E prima data? Sau e doar confirmarea ca ne iubim ca doi bolnavi de TBC? Adica stim ca daca respiram adanc, murim…asa, din oficiu,  ca suntem doi mincinosi. Dar bai, perfecti. Mintim intru nemurirea sufletului si a iubirii noastre.

Ai buzele reci. Deci si tu.

Ajungem la un hotel. Camera. Noptiere. Tv elsidi. Pe pat e o telecomanda. Imi vine sa apas butonul de shut down.

Am iar senzatia ca visez. Ca am ametit.  El face dus. Eu vreau sa-mi incalt bocancii si sa  fug. Unde? In never-ending.

Oare ar trebui sa ma dezbrac si sa ma bag in pat si sa ma culc?

Raman in tricou si in chiloti.

Imi trag plapuma in cap si am flash-back-uri ale povestii noastre.

Baby, je t’aime, mon amour. Fa rezervare la Mall la Casa Casatoriilor. Imediat dupa asta, trecem pe la Zara sa-ti mai iei o poseta.

Vreau sa-ti fac cinci plozi. Trei baieti si doua fete de la prima intalnire.

Beibi, I mis iu laic creizi, vis is zi end, adica ie capatul, papusie…te iubesc.

Babyluv, sper ca esti in pat si dormi si esti tot cald ca un motan. Mi-as freca nasul de sfarcul tau cel drept si perfect. Acum. Bai, deci io si mor de dorul tau. Punct.

Haidi mo, trezeste-te. Cit dormi? Fac o cafea? Am si tigari si fresh de gref. Nu te stramba, ca-i bun. Luvumisuchisufachiu.

Beibi, io daca mi-as fi propus sa inventez vreodata un mascul, tu ai fi fost ala. Bai, deci te iubesc de-mi vine sa lesin numai cand iti aud vocea aia de dement si iti ador fiecare fir de par de pe corp, ca momentan esti chel, belferul meu frumos. Ok, deci te vreau.

Baby, deci wtf., ma iubesti?

Beibi, te vreau. Acuma si-n pururea..si-n vecii vecilor…in numele buricului sfant. Sunt razna rau de tot dupa tine, beibi, du samfing!

…………………………………………………………………………………………….

In secunda doi mi-am bagat toate cuvintele si metaforele si simbiozele si prejudecatile about one-night-stand-uri in poseta neagra cu franjuri. L-am luat in brate, asa penibil, simplu si sublim, cum nu am crezut ca voi putea vreodata sa tin o fiinta omeneasca lipita de sufletul meu si i-am spus asa:

Buna seara, Helena sunt. Si sunt beata. Sau va mint.

(I believe this is called IREALITATEA BIRTUALA…)

Aduceti-mi, va rog, un gin, pardon, o limonada, la scara sa-mi limpezesc gandurile,  dorurile si metaforele. Cum care scara? Ma gasiti pe Scara Otzchi…

Cititorule pervers si dezaxat care ai dat toata saptamana pe google de saish’pe ori pe zi  “vreau sa te fut pana mori Helena”, urmeaza-ma…

… si shut the fuck up, ca sunt indispusa.

Azi te voi duce intr-un loc mai pitoresc decat Amsterdam-Red Light District. Mergem undeva departe… unde tarfele te saruta pe gura in timp ce-ti descheie slitul. Frantuzeste. Tarfe pe care iti vine sa le iubesti tinandu-le in palma. Intr-un loc unde tarfele te lasa sa dormi la ele, iti fac ceai de tei cu lamaie, te tin in brate pana adormi ca un motan, isi incolacesc cracii in jurul tau si isi freaca pulpa de a ta. Gen Maitreyi Devi.

…deci eu, Helena, cu el, actorul indecis,…ne-am iubit in draci. Sa fie clar.

Ne-am parasit de sute de ori, ne-am impacat de mii, ne-am vazut vietile si vietile la pensie si plozii blonzi si futaiurile la batranete, si vacantele la bai termale si fizioterapie…impreuna. I believe this is called exercitiu de imaginatie. Singurul impediment ca eu sa mai pot dormi linistita noptile era ca… il iubeam… la modul penibil deja. Carpa. Umilitor, dependent si sado-masochist. Desi imi place sa-mi dau cateodata singura palme peste gura. Pentru ca le merit. L’oreal. Pentru ca meriti. Drei-Wetter-Taft. Unde dracu mi-a disparut coafura si cand a inlocuit-o acest valvoi salbatic in forma de clop teuton? (Stii episodul cu bai, clop teuton?)…deci, imi sta parul ca dracu azi. Stiu ca e lait-motiv deja pleata mea, in momentele cand cedeaza psihic.  Oare voi ajunge intr-o buna zi o scriitoare celebra si la moartea mea vor rade toti in hohote si vor zice asa: Bai, da…poate era scrantita bine de tot Helena Martafoiescu asta, Didina Belfer, sau cum o chema-o…da trebuie sa recunoastem ca era adorabila cat se lamenta toata ziua cu parul ei infam. Nu ai mai vazut asa ceva dom’le…

Ca tot veni vorba, bai, la moartea mea vreau sa faceti un show de pomina.

Un the show must go on.

Da, voi, fluturii mei de colectie, tantalaii mei frumosi si scumpi. Vreau sa beti si sa mancati ca porcii. Sa deveniti niste fluturi-maimute. Ca porci sunteti din nastere. Maimute fericite ca au scapat de sub urgia dictatoarei sonate, He-Lenea Ceau’cetzku. Aia de avea mereu ceva de comentat…

“…Vreau sa ma iubesti dincolo de viata si de moarte. Vreau sa fii barbat, ca de plozi nu duc lipsa. Vreau sa ma asculti pana la capat. Vreau sa ma intelegi dincolo de prejudecati si dogme. Vreau sa ma tii in brate, nu sa ma futi doggy style. Vreau sa fiu mama copiilor tai, si vreau asta acum. Vreau sa repari bazinul de la toaleta, pentru ca l-am inundat pe vecinul, mustaciosul libidinos de sub noi, si mi-e scarba de mustaciosii care vor sa poarte o conversatie decenta cu mine si cauta pretexte. De fapt, ia stai tu putin, ‘t’ar rasa de martafoi rasfatat a dracu’ sa-ti fie, vreau sa iti faci bagajele, sa te cari din viata mea si sa te duci la mata, ca m-am saturat papuse, pana peste cap, de dorintele mele neimplinite…”

…Si vreau sa-mi cantati Anita-Ward-ring-my-bell. Pentru ca-mi place. Daca voi fi vreodata mireasa, vreau sa fie asta primul nostru dans, sa-ti fie clar. Pe mesele invitatilor, da baby?

Si fetelor, cucuietelor, hienelor, v-am simtit, v-am vazut ochii inrositi (si voi o trageti cu alcoolul sau e doar patima?) la portile blogului…Nu, nu-mi las pantofii si posetele mostenire nimanui. Le iau cu mine. Si cand veti veni in vizita la mormantul meu puteti sa-mi mai aduceti, asa de control, o posetuta din colectia de primavara, un pantofior rosu, ceva, orice, ca sa mai iau pulsul, dincolo de eternitate…

Dar sa revenim.

El…era la origine un barbat nascut din cuvinte. Si la prima noastra intalnire l-am iubit pentru ca era descult. A picture in a frame. Barbatii desculti nu au cum sa minta, m-am gandit eu ca mi-as dori sa cred. I-ar trada degetul mare de la picior.

A doua zi mi-a vorbit. Iar eu, Helena-Femeia-Care-Nu-Tace-Pentru-Ca-Vrei-Tu-Sa-Taca-Boule, am tacut. In genul Iubitule-Eu-Ma-Micsorez. Mi-as fi dorit sa-mi vorbeasca, sa-mi scrie, sa-mi sopteasca si in somnul de pe urma. Iar el imi vorbea, si-mi scria, si-mi soptea. Cateodata se intrista brusc si tacea cu lunile.  Si-atunci era randul meu sa-i scriu cele mai frumoase povesti din lume, doar ca sa-l aduc acasa. Asa s-a nascut si un blog.  Cu un titlu in constructie. Si asa au trecut anii peste sufletul si povestile noastre.

……………………………………………………………………

…si imi trec prin cap un milion de lucruri sa-ti zic, dar nu stiu cu ce sa incep, care sa ti-o zic mai intai…si-uite asa nici nu am observat cand s-a intunecat…si daca stau bine sa ma gandesc, nu esti departe deloc….si ma furnica, si ma doare…ce-o sa facem noi?…nu stiu…chiar nu stiu..

…ma crezi ca acum imi vine sa urlu, imi vine…nu stiu ce sa fac, pentru ca te-as lua in brate si nu ti-as mai da drumul…si n-as lasa nimic si pe nimeni rau sa te atinga chiar daca asta m-ar lasa singur pe lume, doar cu tine…

…chiar de-ar fi sa ai 80 de ani, tot am sa te iau de mana, am sa te duc in parc sa ne batem cu frunze, sa te duc apoi acasa, sa te dezbrac si sa te spal, sa te bag in pat si sa-mi lipesc pielea de pielea ta si sa adormi usor in bratele mele…pot sa fac asta…tot timpul o sa te tin de mana…

“razna”? nu…n-o sa m-apuc acum sa te caut sau sa-ti caut nr de tel, nu o sa fac nimic din ce ar putea sa-ti faca rau sau sa te faca sa suferi…nu…am destul discernamant incat sa-mi dau seama ca nu EU sunt important aici, ci NOI …

…si sunt fericit…sunt nebun de fericit si fericit de nebun. sunt sigur ca vei fi cel mai important capitol din cartea asta care sunt…si ultimul…nu mai vreau sa-ti SCRIU “te iubesc”…te iau in brate si te invelesc cu mine, cu tot ce am si cu tot ce voi avea, cu tot ce sunt si cu tot ce voi fi, cu tot ce fac si cu tot ce voi face…scriu, scriu, scriu, citesc si ma bucur ca tot ce scriu e adevarat, e suflet crud, e suflet din care tasneste sange proaspat sub forma cuvantului…si mi-e dor sa te iau in brate, desi nu te-am luat niciodata si totusi te-am luat de-atatea ori…

…………………………………………………………………..

…si pentru ca l-am iubit atat de mult, am decis sa pun un punct, sa ma bag in pat si sa dorm. Pana la moarte. Asa ca i-am zis asa:

“…Baby, nu exista decat doua variante. Ori suntem geniali, ori suntem un cliseu. (Ori imi vine sa ma urasc pentru cat de fricoasa pot fi, cand e vorba sa pasesc singura, fara sa ma tii de mana. Si pentru ca fac asta de atatia ani de zile deja, am obosit, nu mai pot.) Opreste-te. Da-mi finalul cartii noastre, dupa care tanjesc ca un imbecil insetat in desertul pizdii masii. Spune-mi ca nu ma iubesti. Spune-mi ca ne-am inselat si ca nu ne iubim. Sau mai bine nu-mi mai spune absolut nimic niciodata…”

Toata povestea asta s-a intamplat intr-o seara stupida de sambata, exact ca asta.

Dimineata de duminica a inceput ca o zi ca oricare alta.

Trezit. Uitat buimac pe pereti 5 minute. Uitat in dreapta. Dat ochii peste cap. Uitat in stanga. Sticla de Cola. Luat o gura. Uitat pe noptiera. Telefonul. Pus mana pe el. Vazut 4 apeluri ratate si doua sms-uri. Unul dintre ele zicea asa:

“Sunt in tren. Vin la tine.”

sunt in bucatarie. spal vasele. iti spal vasele. aud muzica din camera si ferestrele cum duduie si ma dor urechile. presupun ca le tremura fundurile osoase ale babelor din statia de tramvai pe banca de la vibratii and i find this fucking hilarous. rad. dar pentru cateva secunde doar.

deci, Cristoselule,  daca existi, asculta-ma bine, pentru ca am sa-ti spun o singura data. eu nu pot fi baba. o baba nu poate umbla pe tocuri. nu poate sta on top ca e dizgratioasa. in consecinta e frigida.  o baba nu poate zambi la semafor prospaturilor ca ar trece drept sonata. o baba care miroase a Light Blue e penibila. o baba care fredoneaza still got the blues dimineata pe stomacul gol e schizofrenica. o baba goala in Vama Veche pe plaja e inspaimantatoare. am vazut eu una asta vara si inca incerc sa o uit. o baba fara un mos in dreapta si cu un catel in lesa in stanga e trista. bai, deci nu stiu cum sa ma explic. batranetea nu poate avea culori. decat de TV alb-negru de-ala vechi pe lampi, cu stirile de la proTV si cu capra aia nesuferita de Esca in prim-plan. cum dracu as putea supravietui asteptand sa mi se albeasca parul si sa-mi pice, asteptand sa-mi cada dintii sa-mi fac proteza, asteptand sa fac cancer, ca e o chestie fireasca la un moment dat… asteptand sa se termine Tanar si Nelinistit. asteptand sa vina postasul cu pensia sa-mi cumpar bere, cartile de la Adevarul, oua si cartofi. asteptand. asteptand sa mor. (oare cand voi fi baba mi se va parea ca paparuda de Mircea Radu e hot? )

………………………………………………………………………………………………………….

…cand eram o capra de sase ani imi uram viata si pe taica-miu si mancarea si patul si hainele si educatoarea si parul. motiv pentru care intr-o dupa masa la gradi, in care ai mei uitasera iar sa ma ia acasa, am pus mana pe o piatra si am aruncat-o. a nimerit in capul lui Adi, Adi-Calul, uitat si el la gradinita, pentru ca ai lui erau ocupati cu divortul.  ai mei erau ocupati cu o sticla de vodca, cu Pink Floyd si cu whist-ul. dar sa revenim. piatra i-a spart capul. se uita la mine pe jumatate anesteziat, pe jumatate socat. firicele de sange i se prelingeau pe frunte, pe nas, pe gura, pe camasa oranj spalacit de soimul pizdii. ingrijitoarea m-a smucit de maneca, mi-a zburat brusc una peste fata, atat de tare incat ma clatinasem bine de tot pe picioare si cred ca-mi zburasera si mucii prin aer. dupa-aia si-a bagat mana la mine in motz si a tras. si a tras. si a tras. incat ma gandeam, deci, wtf. de pasiune salbatica au toti adultii astia sa-si bage mainile la mine in par si sa traga de cate ori ma exprim si eu? nu vrusesem sa-l lovesc, dar nu m-a crezut nimeni niciodata. inca plansesem si eu de intamplare, dar la mult timp dupa ce se consumase, pentru ca initial plangeam de la toate troznelile luate post-eveniment.  m-a batut a doua zi si educatoarea si directoarea si taica-miu si chiar si maica-mea mi-a tras una duioasa dupa cap, ca sa-mi fie rusine ca le-am facut familia de rasul cartierului, ca ma comport ca o tiganca salbatica. in mintea mea incoltea deja ideea ca trebuie sa am rabdare. voi avea rabdare. am sa cresc si eu. nu voi mai fi o mucoasa neajutorata la indemana adultilor. parul meu nu le va mai fi maner si obrajii mei nu vor mai fi sac de box.

asa ca am crescut.

…cand aveam 13 ani imi uram soldurile, buzele, lipsa totala de sani, timiditatea, nesiguranta si prostia. pentru ca la 13 ani esti prost, aia e clar. asteptam in continuare. sa ma inalt, sa devin stravezie ca o trestie, stralucitoare, imprevizibila, gratioasa ca o balerina rusoaica si geniala. pentru ca nu eram nimic altceva decat un cliseu de adolescenta stupida, de-aia de rosea pentru orice rahat, de cate ori deschidea gura spunea niste aberatii atat de lipsite de diplomatie si tact, de-ti venea sa-i pui paltonul in cap, sa o duci acasa si sa o trimiti in camera ei pentru tot restul vietii. tot pe-atunci tata mi-a tras ultima bataie parinteasca de neuitat. doua palme de zidar peste fata si una la fund.  probabil  o meritasem, pentru ca i-am spus mamei ca este o proasta. presupun si ca asta e un defect, sa le spun mereu in fata oamenilor cand consider ca sunt prosti.  in mod ironic, ultima victima a fost iar maica-mea. ne-am modernizat in draci relatia, acum ne jucam de-a switching roles si nu e amuzant deloc. e trist. dar atunci a fost si mai trist. pentru ca aveam dreptate.

…la 18 ani am realizat ca sunt cea mai saraca fiinta pe care o cunosc si ca daca nu-mi va veni o idee geniala in cap, asa voi si muri, motiv pentru care m-am aruncat in pat, mi-am luat genunchii in brate si am plans o saptamana neintrerupt. in valuri. mama nu m-a dus la psiholog pentru ca nu stia ce inseamna termenul depresie si a crezut ca plang pentru ca imi venise ciclul. Uram in continuare multe legate de mine. Mi se parea ca am fundul prea mare, si ochii prea mici, si gura imensa. si daca m-as uita acum la poze as realiza ca aveam dreptate, asa ca nu am sa o fac. tata ma alinta cu proasta dracului, si multa vreme am si crezut ca are dreptate, asa ca… asteptam in continuare. sa fiu frumoasa, sa fiu desteapta,  sa nu mai fiu atat de umilitor de saraca, sa fiu oricum altfel de cum eram. asteptam sa se intample ceva. orice.

s-a intamplat cateva luni mai tarziu. cand am plecat de-acasa.  definitiv. si cand spun definitiv iti spun ca am lasat acolo tot. nu am luat cu mine nimic din ce m-a facut vreodata nefericita in casa aia. asa se pleaca la final de spectacol atunci cand esti pe o scena, baby. cu capul sus. e irelevant daca ai jucat bine sau ai fost penibil. nu e timp de compromisuri si solutii ieftine in povestea noastra. asa s-a facut ca, taranca aia cu curul mare, gretos de saraca si tampita, umila si vesnic cu zambetul pe bot ca sa nu si-o ia in freza, credula ca o gasca pe esafod… si-a strans intr-o buna zi cartile, toate catrafusele ieftine ce aveau macar un vag miros de sine, s-a asezat in genunchi pe covor in fata lor, le-a imbratisat si…a murit.

……………………………………………………………………………………………………….

m-am trezit intr-o buna dimineata cu o urma bizara de zambet pe buze. visasem ca ma nascusem din nou. de data asta nu din femeie. ci din speranta si din raza de soare care imi batea in geam. eram o femeie frumoasa cum sunt doar femeile proaspat trezite din somn dupa ce le iubesti o noapte intreaga… si femeia asta, care eram eu dintr-o alta lume, una mai buna,  mi-a spus niste povesti atat de frumoase si duioase despre mine, incat incepusem sa ma emotionez si sa-mi dea iar vechile lacrimi. ca sa nu le observe si sa-si imagineze ca sunt o mamaliga, m-am dat repede jos din pat si am pus eu de cafea. Zicea asa:

Ma numesc Helena.

Sunt mica si stravezie ca o trestie. Am picioarele atat de lungi si subtiri incat ma impiedic frecvent. Nu am inteles niciodata de ce barbatii se indragostesc instantaneu de o femeie care se impiedica in propriile tocuri si cade cat e de lunga pe trecerea de pietoni la semafor.

Intr-o buna zi m-am simtit atat de urata, incat m-am dezbracat complet si m-am privit pentru prima data intr-o oglinda cu sinceritate. Asa am realizat ca oricate modele mi-ar spune Cosmopolitan ca ar trebui sa urmez in viata, si oricate diete imi va recomanda Bilic sa tin, si oricate lumanari voi aprinde in biserica sa-mi creasca si mie doua mere in loc de prune… nu voi fi niciodata altceva decat ceea ce sunt. Nu sunt perfecta si nici macar draguta. Dar de cate ori ma uit in ochii barbatilor pe care ii iubesc, sunt cea mai frumoasa femeie din univers. Nu incape dubiu in chestiunea asta.

Am atatea metehne ciudate, incat ma intreb cateodata, daca sunt prea snoaba sau prea trista pentru lumea asta.  Dar oamenii din jurul meu, care ajung intr-o buna zi sa ma si iubeasca, dau semne ca le accepta si ca au inceput sa se obisnuiasca cu ele.

Nu stiu sa fiu diplomata, suava, sensibila sau calda si lovesc intotdeauna sub centura. Eu il numesc instinct de auto-aparare, altii numesc acest fenomen al cursului firesc al naturii cohones… si e bine si asa rau.

Nu s-au inventat pana acum culmi dincolo de asteptarile mele. Am trait cele mai frumoase povesti de dragoste si inca mai cred in ele. In povesti.  Nu exista regrete dincolo de metafore.

…………………………………………………………………………………………………….

nu exista granite, piedici, lasitati, compromisuri, minciuni, ezitari, jumatati de sentimente…

…azi-ne-dorim-in-toti-dracii-saptamana-viitoare-nu.

munti.

intre mine si tine, iubitule.

exista doar statii. de tren. iar gara e goala.

nu ne iubim indeajuns de mult.

………………………………………………………………………………………………………

Sunt in bucatarie. Spal vasele. Si fredonez still got the blues.

Inca mai avem timp.