Pretty In Scarlet

Sambata dimineata.

Ma trezesc mahmura, desi nu am baut peste masura vineri.

Am asa un zambet ciudat pe mutra, il simt, radiez. Da, imi aduc aminte repede si motivul. Q.

Q. si literatura lui.

Da, pai nu se poate ca lucrurile sa ramana asa. Simt brusc nevoia sa-l ranesc pe Q, sa-l fac sa sufere, sa-i spun ca nu am nevoie de “te iubesc-urile” lui. Nu mi se pare corect si firesc ca el sa ma iubeasca asa cum o face, ce iubire mai este si asta cu jumatati de masura?

Stiu ca el iubeste in felul lui unic si inconfundabil, ca el se daruieste in totalitate, ca el isi pune sufletul pe tava, ca ceea ce el simte, ajunge pana la mine fara ca macar sa-mi spuna, stiu toate astea, le-am stiut din prima zi, dar azi nu e timp pentru asa ceva. Trebuie sa-l ranesc, Q. mi-a f. sistemul nervos, mi-a dat viata peste cap cu literatura lui, trebuie sa plateasca.

Nici macar nu este aici sa ma ia in brate sa-mi spuna clasicul: “Iarta-ma, am fost un bou…” iar eu sa ma pierd in fiinta lui impacata ca macar intelege in ce hal imi f. viata de cateva luni incoace. Nu, de ce ar fi atat de simplu?

Ma asteptam ca dupa mesajele de ieri seara sa se intample ceva, orice, sa se schimbe ceva, sa o luam cumva de la capat.

Dar, nu, tacerea continua, si nu mai suport. Vreau ca el sa sufere, vreau sa creada ca m-a pierdut si sa ma caute, vreau sa nu doarma noaptea, vreau sa-i fie dor de mine. Asa ca nu, nu are nici un drept sa ma iubeasca linistit, de la sute de km distanta si in tacere. Nu avea nici un drept sa raspunda dorurilor mele, trebuia sa taca in continuare.

Imi dau seama repede ce-l va rani pe Q.

Si ma pun si-i scriu, si cu fiecare cuvant pe care il tastez, devin mai rece si mai ironica si mai detasata, si-mi bat joc de dorurile lui, si-mi bat joc de felul lui de a ma iubi, si ma doare foarte tare ca iau in ras ceva atat de frumos, ca iau in ras iubirea noastra, dar orgoliul meu nemasurat nu ma mai lasa sa tac. Da, el sa taca, el nu are dreptul sa ma iubeasca. Doar eu am  dreptul sa-l iubesc, pentru ca eu sunt asa cum sunt si el e asa cum e.

Nu mai am chef sa postez si mesajul asta mai mult decat dubios, ca m-am cam saturat si eu de toata porcaria asta. Mi-a ajuns.

Si de ce as da doi bani pe toate aberatiile tale, care vin in valuri avand singurul scop sa ma faca sa ma clatin de pe picioarele mele? Hai, recunoaste, esti flatat dracului. Nici nu vreau sa ma gandesc ce te-ar flata ideea ca impartasesc lumii intregi ce simt pentru tine.

Si cine naiba a inventat toate site-urile astea in care ne tapetam cu disperare profilele cu toate idioteniile posibile? Cred ca sigur era un narcisist frustrat sexual imbecilul care a inventat hai-faiv-ul de exemplu.

Si mai cred si ca nu exista o singura persoana care sa fie cineva pe mess si sa fie aceeasi persoana in viata reala. E mult mai simplu sa stai si sa comunici printr-o tastatura, acasa la tine in fotoliu, in deplina siguranta, nestiind nimeni de fapt cine esti si cat valoreaza viata ta mizerabila si cum nu ai mai reusit sa “getting laid” de minim 7 luni, si cat de pervers sau de sarit de pe fix esti. Asa-i ca iti iasa cuvintele mai usor pe gura cand stai ascuns in spatele monitorului tau, cu nasul in tastatura ta si cu mintea la naiba in praznic?

Da, am observat ca am cam deviat de la subiect. Dar sunt si eu in esenta o mica frustrata. Cred ca vreau sa ma las de net. Cred ca m-am saturat sa traiesc in lumea asta virtuala de plastic, cu ghiolbani, cu virgini la 25 de ani si cu mii de pitzipoance deschilotate. Si ca sa ma intorc la subiect, cred ca ma simt mai bine si nu am sa ma mai lamentez dupa Q. nici macar atunci cand voi mai bea o bere data viitoare si nu cred nici ca-l mai iubesc sau vreau. Nu cred ca mai vreau nimic de la el, pentru ca nu are nimic de dat. E empty.