Categorisit la Rosu...Aprins | Etichete: depresie, FUCK OFF!, noi doi, Q., ROSU APRINS, stupid, U.
Q: “sper ca acum esti (mai) fericita…”
… cred ca pentru cateva ore am fost in acelasi oras cu tine. incredibila senzatie sa mi te stiu prin preajma, sa te caut cu privirea pe fiecare strada, sa-ti ghicesc pasii si silueta in fiecare barbat care trecea pe langa mine. nu a fost sa fie sa dam nas in nas fara sa mai planificam atata fara nici o finalitate, dar parca totusi…doar gandul ala nebun ca s-ar putea… poate si aia se numeste fericire.
Acum o saptamana am fost la o nunta, tu stii perfect la care… In dreapta mea am avut toata seara un scaun gol, iar in fata mea pe o fata de masa aurie semi-dantelata (ca de altfel toate gandurile mele din seara aia) zacea vinovat si rusinat un cartonas si el desigur dantelat pe care scria cu litere ingrosate si apasate numele noastre. Papusa, atunci am realizat dintr-o data ca numele noastre chiar arata bine unul langa celalalt, suna asa ca o poezie de avangarda fara ritm, rima si masura, ca un fel de poveste din aia ca a noastra fara inceput si sfarsit.
Tot acum o saptamana am dormit intr-un hotel numit Agatha Christie, intr-o camera numita Hercule Poirot. Hotelul era intr-o padure mai mult decat dubioasa, camera era dintr-o pura ironie toata incredibil de roz, televizorul nu mergea, apa calda nu era, lenjeria de pat era din aia portocalie, creponata, ca toate povestile tale lipsite de orice substanta, si toate astea nu faceau decat sa-mi sublinieze si mai mult faptul ca TU ar fi trebuit sa fi cu mine acolo, motiv pentru care m-am trecut imediat pe o sticla de vodca si mi-am bagat castile cu muzica noastra in urechile-mi din ziua aia insensibile la orice aluzie legata de noi doi si asa si am ramas pana am ajuns la jumatatea ei, a sticlei de vodca, moment in care am simtit cum vine valul, valul ala de tristete amestecata cu manie, valul ala de scarba amestecata cu nebunia de a nu mai vrea sa bocesc inca si inca o data pentru tine si pana la urma nici nu am facut-o pentru ca am fost prea ocupata ca intr-un final apoteotic sa-mi vars tot amarul si alcoolul din sange in minunata toaleta de trei stele a hotelului Agatha Christie din camera Hercule Poirot. Imediat dupa asta, AM TRAS APA…
Epilog:
Asa ca, honey, lasa-ma cu sperantele tale, spala-te linistit pe cap cu ele…scuteste-ma de aberatii din astea, daca ti-era dor de mine naibiului puteai sa te exprimi mai simplu de atat…
Categorisit la Rosu...Aprins | Etichete: divorce, FUCK OFF!, Fuck You, literatura, Mc' Donalds, noi doi, proasta, ROSU APRINS, stupid, tampit, telefon, U.
well, long time no seen…
De ce?
Pai, sa vezi, am fost too busy being happy, fericita ca o mica gasculita din cele ametite si absolute de ograda pe care le-am detestat si criticat dintotdeauna.
Asa ca, vezi tu, ma enerveaza teribil sa-mi dau in petec chiar eu si sa vorbesc despre tot ceea ce m-ar putea face fericita, e boring, previzibil si superficial.
Dar pana una alta, gata dom’le. Incepand de azi declar VERDE LA LAMENTAT! Declar deschisa sesiunea de incontinenta de sentimente frumoase! Avem iar liber la stari maniaco-depresive acute!
Ca sa ne destindem si sa uitam de grijile cotidiene, cum ca vine 1 septembrie si merge ala micu’ la scoala si NU E bani si e criza si vine iarna si gazu’ are iara sa coaste milioane si milioane, s.a.m.d., sa trecem direct la lucruri serioase:
Da, da, da, ai dreptate, gandesti bine, I’ve been fucked, dumped, screwed, psihicaly damaged, etc si mai ales etc. Si toate astea in reluare, a treia oara. Traiesc un deja-vu superb, aproape ca l-am planificat cu o minutiozitate dureroasa in cel mai mic detaliu, beibilove, m-am agatat de fiecare cuvant al tau zilele astea ca o disperata, stiam ca va veni curand iar tacerea aia cretina si penibila dintre noi doi. Stiam perfect cum am sa ma simt in primele 5 minute dupa, stiam perfect cum am sa ma simt in prima dimineata in care am sa deschid ochii si primul impuls va fi sa pun mana pe telefon, stiam de nodul din gat, de durerea pe care o voi simti in maxilar de cate ori am sa-mi stapanesc lacrimile, stiam tot ce va urma.
De fapt, iti recunosc deschis, de data asta ai rezistat eroic, doua luni? C’mon, beibi, realizezi ce progres e asta? Poate la viitoarea impacare am fi reusit chiar sa ne si casatorim fara sa ma parasesti la altar, si daca totul ar fi mers bine, in a cincea tura poate am fi reusit sa facem si un copil, dar stiu, aia ar fi fost o incercare grea pentru tine, sa rezisti alaturi de mine 9 luni fara sa te apuce crizele de personalitate, fuga de la locul faptei si accesele de gelozie paranoice.
Ok, nu am sa intru in detalii. Povestea e simpla, pe cat de simpla, pe atata de idioata. Nu stiu cum dracu’, m-am lasat tarata in ea, da nici nu o regret, asta pentru ca m-am invatat minte, da m-am invatat minte perfect. No more I love you-s, no more beibi, hani, bani, gata, mi-a ajuns, I want a divorce!
Pentru toti cei care experimentati episoade psihotice de amor fulgerator pe internet in genul nebuniei mele:
STOP, opriti-va, respirati, stergeti ACUM numarul de telefon, dati ignore pe messenger, stergeti tot, mesaje, romane, epistole, lamentari, poezii, poze, TOT. Si asta pentru ca totul e un scenariu creat de mintile voastre bolnave, totul e inventat de voi. Nu exista nici macar o farama de dragoste pe internet, nu exista nimic real pe messenger in afara de emoticon-ul meu preferat, adica asta 
?, in rest totul e un bullshit, bull-shit. Si cum spuneam, stergeti tot, turnati-va un pahar de vodca cu doua cuburi de gheata, o felie de lamaie, pe care o sa o luati cand veti termina de citit postul asta si o veti inghiti la rece din instinct, asezati-va confortabil pe un fotoliu si aprindeti-va o tigara.
P.S. – Da, am observat ca sunt incoerenta, dar nu am ce face, niciodata nu mi-am gasit cuvintele cand a fost vorba de tine, intotdeauna m-am simtit intimidata de perfectiunea intrinseca a tuturor expresiilor tale, de cuvintele tale, simple, puternice, unice, de vocea ta superba si calda cu intonatiile ei care urcau mereu dintr-o extrema in alta si care ma ametea atat de tare incat, de cele mai multe ori cand imi ziceai “te iubesc, beibi” la telefonul ala nenorocit, ma si rezemam imediat de orice ar fi putut sa ma tina pe picioare si inchideam ochii, de fapt, m-as fi asezat cu tine pe o canapea cu capul la tine in poala, tii minte “rest my head on you“?,
si ti-as fi ascultat o viata intreaga povestile. Ai fi putut fi un barbat de 80 de ani, pensionar isteric, chel si purtator de cipilici cu Petrom, fan de cravate roz, ai fi putut fi absolut orice, pentru ca te-as fi iubit ca o descreierata din prima secunda in care ai fi deschis gura si ai fi articulat prima silaba, si te-as fi iubit asa la nesfarsit, sau pana cand as fi ajuns si eu o baba crizata, antipatica si surda.
Neajutorata (app., cum il chema pe clovnul ala de la Mc’ Donalds de semana cu papusa Chuckie, numa ca era galben, Ronald?) , da, exact asa m-am simtit, pentru ca desi am stiut ca nu am sa te egalez niciodata si ca nici macar nu era o competitie, parca eram pierduta la unul din Cenaclurile alea Literare stupide din Liceu, adica as fi vrut sa pot sa exprim mai mult mai bine mai desavarsit, nu in stil Mc’ Donalds si atat, cum ma pricep eu sa ma exprim, adica mult si prost, adica mult si totusi fara substanta, adica mult si degeaba, adica poate de-aia am avut perioade de tacere atat de lungi in relatia noastra, trebuie sa ma preferi cand tac, asta era, asa-i?
In fine, nici macar despre asta nu este vorba in postul asta. Nu ne-am adunat astazi aici, ca eu sa mai continui tirada despre calitatile tale incontestabile de mascul alpha. M-am apucat sa-l scriu in simpla idee ca vreau sa-ti spun in mod public ca esti cel mai mare ticalos din cati am intalnit vreodata. As fi vrut sa-ti trimit un mesaj, in care sa ma descarc, sa raspund la toate punctele problemelor tale, la toate acuzele, la toate aberatiile, la tot. Singura problema ar fi ca nu mai meriti un mesaj din partea mea dupa toate tampeniile pe care mi le-ai spus, nici macar nu mai sunt in stare sa fac un singur pas macar spre tine.
In schimb, iti dau dreptul sa pui un punct jos sub acest post atunci cand il vei citi. Atat, un punct.
Si inca ceva, honey, forgive me, but I had to write a book about you being a bastard…so…it’s almost done, muncesc de aproape un an de zile la ea…thanks for everything…
Your’s, U.
P.S.- take this as a divorce-present…it’s the last.
-to be continued-
