Pretty In Scarlet

Colectionez fluturi. Mai tarziu ii oblig sa-mi asculte muzica. Le-o torn pe gat, asa cu delicatete, cu zambetul pe buze si in acelasi timp sadic si cu sange rece. Ei nu stiu ca totul face parte din planul de a-I abandona la un moment dat intr-o cutie frumoasa cu capac de sticla la care nu am sa ma mai uit niciodata. Si ce rost ar avea sa o mai fac?

Never look behind, cam asa ceva mi-a zis horoscopul lu’ Nety Sandu azi-dimineata la 7 cand incercam aproape zadarnic sa-mi tin ochii deschisi, aberatie care mi-a smuls un zambet ironic si fosnet de amintiri amare prin stomac.

Si totusi parca mereu simt ca happiness-ul il gasesc tot timpul exact atunci cand ma uit in urma, caci nu reusesc nicicum si niciodata sa inventez un viitor pentru mine, un viitor in care sa si conteze ceva cu adevarat.

Mi-as dori un viitor in care sa ma vad pe mine intr-o rochie neagra cu buline mari albe, o esarfa rosie sa-mi fluture obraznic la gat, ruj rosu, sandale de lac negre cu toc cui in picioare.  Si sa stau asa singura si intr-o liniste atemporala, in care sa se auda doar falfait de pescarusi, doar eu, intinsa, pe o plaja cu nisip auriu sub o umbrela imensa. Si sa simt briza, magia aia a marii si mirosul apei prin toti porii. Si pe buze sa-mi fluture o singura propozitie care sa se repete obsesiv: Je suis la femme, je suis la femme, je suis la femme…

Stiu, iar inventez lumi, planete, universuri pentru mine, iar visez culori, iar creez o literatura intreaga pentru mine, iar scriu o istorie ce nu exista si nu va exista niciodata. Dar muzica marii exista cu adevarat.

Never fall in love again, asa mi-am zis, dupa ce trecusera ani de zile si Ex-ul Ex-ilor inca parea absorbit de lumea lui stupida in care eu nu mai existam, abia mult mai tarziu s-a desteptat la realitate, da cum ziceam, ce rost ar mai avea sa caut acum in cutia cu capac de sticla si sa reinventez iar vechea muzica dintre noi doi?
Daaa, never fall in love again, stiu ca asta e planul perfect pentru mine, si totusi, parca m-as da oricui, m-as da asa toata cata sunt si cum sunt si goala de orice ganduri, m-as da oricui m-ar lasa sa fiu eu insami. Si ce rost ar avea sa fac asta intr-o lume in care a fi tu insuti nu este si nu va fi niciodata suficient?

Al naibiului, toti ma vor actrita. Toti pretind un rol din partea mea, toti asteapta sa auda ce vor ei si nu ce vreau eu, din gura mea.  De fapt, toti pretind cate ceva, nimeni nu vrea TOT pana la urma de la nimeni. TOT e prea greu de suportat, nu?

Epilog:

Never look behind.
Never fall in love again.

Planul sta in picioare, am sa am grjia sa nu inceapa sa se clatine, nici macar pentru vreo secunda, incepand din acest moment. Am sa-mi sprijin eu fiinta pe acest plan sa nu se destrame.
Nu mai vreau sa creez, sa inventez. Nu mai vreau sa confund realitatea in care traiesc cu literatura pe care o citesc.
Nu mai vreau nimic.
Vreau doar sa colectionez fluturi, sa le torn muzica pe gat, dupa care sa imi aprind o tigara, si sa o savurez cu asemenea pofta, de parca ar fi tigara de dupa, mai apoi vreau sa le dau un sut tacticos in fund sa zboare direct in cutia cu capac de sticla, la care nu am sa ma mai uit niciodata.

Si vreau sa ajung si pe plaja aia intr-o buna zi, sa ma dau toata nisipului aluia fierbinte, sa respir aerul de freedom, dupa care tanjesc de-o viata, sa ma intind pe spate si sa rostesc soptit dar ferm:

Je suis la femme…je suis la femme…je suis la femme.

Si marea sa-mi sopteasca in valuri interminabile si curate, valuri care sterg si spala si acopera trecuturi si istorii intregi:

Tu esti femeia…tu esti femeia…tu esti femeia…tu esti femeia…